Reflecţii asupra ‘Zilei Internaţionale Fără Cumpărături’
De data asta vom aborda un subiect mai sensibil. Sensibil pentru că se leagă de un comportament pe care cu toţii îl avem, fără discriminare, şi pentru care am făcut o adevărată pasiune, măcar unii dintre noi. Este însă un obicei pe care îl transformăm adesea într-o...Natura angajează
Discursul de deschidere al lui Paul Hawken către Promoția anului 2009, University of Portland, 3 mai 2009 Când am fost invitat să țin acest discurs, am fost intrebat dacă aș putea să țin un scurt discurs și să vorbesc direct, la obiect, compact, sincer, cu pasiune și...Pâinea noastră cea de toate zilele
pâine cu maia făcută în casă de Adrian Gheorghică Unul dintre lucrurile care-i face pe oameni cu totul neputincioși în lumea asta este sentimentul că nu pot evada din ordinea prestabilită a lucrurilor. Chiar și cele mai fundamentale părți ale vieții tale și a...Descreșterea economică: pentru un trai mai bun cu un consum mai mic
Interviu cu Anca Gheorghică realizat de Ionuț Ruscea pentru Think outside the Box Un domeniu puțin cunoscut la noi, deși părintele conceptului – Nicholas Georgescu Roegen – este născut în România. În interviul de mai jos puteți afla care-i problema cu economia de...Fabula 2.0
Era odată ca niciodată O fată care s-a născut în sălbăticie. Se numea Ioana şi avea o fruntea ceva mai lată, Dar era tare zglobie. Prin păduri ea cutreiera liberă De tot ce însemna reguli şi restricţii Şi nu se simţea deloc singură Căci trăia o viaţă lipsită de...Deprecated: Function get_magic_quotes_gpc() is deprecated in /home/incuib/public_html/blog/wp-includes/formatting.php on line 4826
« Intrări Mai Vechi
Deprecated: Function get_magic_quotes_gpc() is deprecated in /home/incuib/public_html/blog/wp-includes/formatting.php on line 4826
Următoarele Intrări »



